Ce fel de tinuta merge purtata de Dragobete?
...iubirea merită sărbătorită, în toate formele și în orice zi!
Varianta tradițional românească a sărbătorii iubirii, Dragobetele rămâne pentru unele persoane doar o zi oarecare din februarie, la paritate cu foarte comercialul Valentine's Day. În ultimii ani însă, pentru mult mai multe persoane 24 februarie a devenit prilej de a marca prezența acestui sentiment în propria viață: datorită partenerului de cuplu, prin darul adus de cele mai devotate prietene. De fapt, iubirea merită sărbătorită, în toate formele și în orice zi!
Așa că pe 24 februarie, indiferent în ce tabără ne găsim, vom face un minim efort stilistic. Vom dori să ne îmbrăcăm diferit de cum am face-o într-o seară obișnuită de sâmbătă. Poate decidem că e singura zi din an când îmbrăcăm o rochie roșie sau roz. Poate doar azi alegem o ținută sau accesorii ornamentate cu inimi. Poate știm că doar azi se potrivește purtată acea ținută care unește și motive folclorice românești, și feminitatea...
Le-am strâns pe toate în articolul de azi, iar dorința mea e ca recomandările mele să vă inspire și încurajeze!
Pentru o cină la un restaurant: ceva roșu, clasic și, eventual, cu motive tradiționale
Dacă ai în plan o cină la un restaurant bun din oraș, acesta e momentul să scoți la purtare rochia roșie din garderobă. Cea cu pieptarul brodat sau rochia-cămașă, acelea care nu sunt atât de elegante cât să fie rezervate ieșirilor ultra-sofisticate, și totuși puțin prea speciale ca să fie simple rochii de birou.
Dacă decizi să le adaugi note de modernitate și eleganță, mizează pe accesorii argintii: o geantă-plic metalizată, cercei argintii mari, în formă de inimă, asortați cu câteva brățări la încheietură.
Pentru un prânz cu prietenele: ceva roz, frumos și comod
Câteva ore de conversație animată, presărate cu băuturile preferate? Genul acesta de întâlnire cere cea mai feminină culoare din garderobă: roz, în toate nuanțele lui.
Prima mea recomandare este să optezi pentru o ținută foarte comodă: o pereche de jeanși albaștri și un pulover negru, peste care adaugi o vestă scurtă, căptușită și brodată cu blană naturală vopsită în roz fucsia. Finalizezi ținuta cu niște botine negre, cât mai simple.
A doua mea recomandare, la fel de comodă, pornește de la o pereche de dresuri negre foarte groase și un tricou alb simplu. Peste tricou suprapui un cardigan roz pastel, iar în partea de jos completezi ținuta cu o fustă amplă din tulle roz intens. În picioare, adidași negri sau cizme negre înalte, fără toc. Ca accesorii: niște cercei albi și un fular lat, cu dungi în mai multe nuanțe de roz.
Pentru o întălnire romantică: ceva ultra-feminin și elegant
Una dintre bucuriile sărbătorii de Dragobete este că poți avea o întâlnire romantică cu jumătatea ta, indiferent dacă sunteți împreună de 6 luni sau vă cunoașteți de o viață. Aceasta e seara în care vei alege o ținută care să fie chintesența feminității.
O rochie roșie, care îți conturează silueta sau o bluză diafană, care îți dezvelește umerii sunt baza unei combinații stilistice clasice. Le adaugi tocuri elegante, o geantă frumoasă și cercei lungi, care îți mângâie umerii. Nota festivă a ținutei va fi dată de parfumul atent ales.
Pentru o seară la film: ceva casual, înfrumusețat de broderii tradiționale
Planurile de Dragobete nu trebuie să fie neapărat pretențioase. Unele dintre cele mai frumoase momente sunt cele simple, parte din firescul unei seri obișnuite: o pizza delicioasă, câteva pahare de vin roșu, apoi un film...
Prima ținută pe care ți-o recomand pleacă de la cei mai comozi jeanși pe care îi ai. Completează-i cu o bluză albă cu mâneci largi și brodate, peste care pui o vestă din stofă. În picioare, adidași sau ghete scurte.
A doua ținută este această rochie mini neagră, tot cu mâneci brodate, dar cu un decolteu interesant, prins în șnururi. Adaugă-i doar dresuri groase negre, cizme înalte cu toc mediu și, în funcție de cât ești de friguroasă, o geacă scurtă matlasată sau un palton lung din stofă.
Care dintre scenarii și ținute se apropie cel mai mult de cum vei sărbători Dragobetele?
De reținut:
...iubirea merită sărbătorită, în toate formele și în orice zi!